Despre o fărâmă din România profundă

Există unii români care sustin că ,în ciuda tuturor problemelor profunde și a defectelor majore ale societății românești, ar mai exista pe undeva, bine ascunsă de ochii lumii, o Românie profundă – curată, autentică și încă necoruptă. O Românie pentru care munca cinstită, hărnicia, cinstea, respectarea cuvântului, onoarea și demnitatea încă mai inseamnă ceva. Văzând tot ce se întamplă în jurul nostru – pe scena politică, în mass-media, la nivelul pseudo-elitelor și al falselor modele ale societății noastre, câteodată ne vine greu să mai credem că mai poate exista așa ceva…Dar, iată un exemplu semnificativ, cred eu.

Intorcandu-ma intr-o zi acasa, am parcat ca de obicei masina in fata blocului. Cand m-am dat jos din masina si m-am apucat sa fac ordine in portbagaj, am observat ca pe trotuar, langa masina mea, era o femeie in varsta de vreo 50 de ani, murdar si saracacios imbracata, care aplatiza un morman de sticle de plastic scoase din gunoi pentru a le recicla. Pana aici, nimic iesit din comun(din pacate e o imagine destul de des intalnita in ultimii ani). Dar, iata ca se apropie un tanar si din mila vrea sa îi dea o bancnota de 50 de lei. Asta inseamna destul de multe sticle de plastic reciclate…Insa, surprinzator, femeia refuza cu fermitate ajutorul. Si imi e dat sa fiu martor la un dialog interesant. Tanarul insista cu bancnota intinsa. Femeia îi raspunde :”Nu pot sa primesc bani pe care nu îi merit, pentru care nu am muncit. Vezi sticlele astea? Eu din ele imi castig existenta” spune ea, aplatizand inca o sticla.  Tanarul nu se lasa:”Primiti, in numele Domnului Hristos…”. Femeia, neinduplecata:”Eu nu primesc de pomana.”. Tanarul arunca in lupta ultimele resurse:”Macar primiti pentru sufletul tatalui meu…”. Femeia, decisa pana la capat: ”Nu pot. Tatal meu mi-a lasat cu limba de moarte sa muncesc cinsitit si sa nu primesc bani de pomana si i-am promis ca asa o sa fac. Nu mai insista degeaba. Multumesc oricum pentru bunele intentii”…

Ce mai rămâne de zis? Daca o femeie care nu are casă, nu are niciun venit decât din reciclarea sticlelor, care așadar trăiește la limita supraviețuirii, își mai permite să aibă principii, să-și respecte cuvântul, să-și păstreze demnitatea, să refuze banii nemunciți, să aleagă mai bine munca grea dar cinstită decât cerșitul profitabil…înseamnă că România profundă încă mai există, înseamnă că mai există speranță și pentru noi toți, înseamnă că mai există o șansă pentru poporul nostru să iasă din mlaștina morală în care s-a afundat…
Așa să ne ajute Dumnezeu.