Sabia lui Ștefan cel Mare și Calea Victoriei

Care ar putea fi legatura intre o artera principala din Bucuresti si sabia unui mare domnitor din Moldova?

Pai, s-ar putea gasi cateva puncte comune, cum ar fi de exemplu: ambele au legatura cu lupta de independenta impotriva turcilor, ambele sunt legate de identitatea noastra nationala si ambele ar fi putea fi legate de recapatarea demnitatii noastre nationale. Asadar, sa le luam pe rand:

Sabia lui Ștefan cel Mare, primita in dar de la Papa Sixt VI dupa marea victorie de la Vaslui impotriva turcilor, este un simbol al luptei eroice pentru neatarnarea Țărilor Române. Purtata de cel mai mare voievod român pe campul de lupta in batalii victorioase timp de aproape 30 de ani, ar fi fost firesc sa-si afle locul pe Calea Victoriei, in Muzeul National de Istorie, la loc de cinste. Dar, din pacate, sabia se afla expusa in Muzeul Topkapî din Istanbul, si acolo nu chiar la un loc de cinste. Inscriptia alaturata suna asa:"Sword of Stefan(Roman) - 15th century". Nu e limpede cine a fost acest Ștefan(roman, adica probabil din Roma?), nici unde si cand ar fi domnit exact. E clar ca pentru curatorii muzeului nu e considerat un obiect de mare importanta.

Sa vedem acum cum a ajuns sabia lui Ștefan pe mana turcilor. A fost capturata oare in lupta de vreunul din sultanii otomani care s-au intors infranti din Moldova lui Ștefan? Nicidecum. A fost furata miseleste de turci din ceteatea Sucevei atunci cand armata lui Soliman Magnificul a intrat in Moldova si l-a alungat pe Petru Rareș din scaunul de domnie. Eu cred ca ar fi timpul ca reprezentantii statului român sa ceara cu toata taria autoritatilor turce returnarea acestui pretios obiect, pentru a isi gasi locul care i se cuvine acasa. Pentru ei nu inseamna mai nimic iar pentru noi are mare insemnatate, deci s-ar cuveni sa fie in sfarsit returnata.

Cat despre Calea Victoriei, mai intai un scurt istoric. Prima artera creata sistematic in Bucuresti din ordinul lui Constantin Brâncoveanu prin anul 1692 pentru a face legatura intre palatele sale din capitala si cel de la Mogoșoaia, s-a numit initial Podul Mogoșoaiei (fiind "podita" cu barne din lemn, avea aspectul unui pod).

Si-a primit denumirea actuala abia in anul 1878, atunci cand armatele române victorioase au marsaluit in lungul ei pentru a celebra victoria in Razboiul de independenta contra Imperiului Otoman. Si ce sa vezi? Tocmai pe acesta artera cu incarcatura istorica si simbolica deosebita, care celebreaza victoria impotriva turcilor, s-au gasit autoritatile sa accepte tacit amplasarea unei statui a "parintelui turcilor" - Mustafa Kemal Ataturk! Printre altele, Ataturk a fost general in armata otomana in timpul primului razboi mondial, pe cand Imperiul Otoman a fost aliat cu Puterile Centrale, deci dusman al României. Amplasarea acestei statui in piateta situata intre doua teatre importante(Odeon si Constantin Tănase), in locul unde s-ar fi cuvenit sa fie o statuie a unui om de teatru român(de exemplu Constantin Tănase), mi se pare o greseala greu de inteles. Culmea e ca pentru amplasarea statuii nici macar nu  s-au obtinut aprobarile legale necesare...probabil doar cateva șpăgi plasate unde trebuie ca sa se inchida ochii...
Din păcate, așa merg(încă) lucrurile în România noastră...Dar, până când?

UE îți dă, dar din păcate nu îți bagă și în traistă...

Primirea de catre România a fondurilor europene pentru dezvoltare – in valoare de zeci de miliarde de euro - este o sansa unica in istoria tarii noastre, si este o sansa pe care nu avem dreptul sa o ratam. In decursul istoriei noastre, cei dinafara tarii au venit numai ca sa ne fure resursele(romanii, popoarele migratoare, turcii, rusii, austriecii si multi altii). E prima data cand primim dinafara o suma atat de considerabila gratuit, si e nevoie sa ne ridicam la inaltimea momentului. Avand in vedere starea de saracie crunta si subdezvoltare in care se zbate o mare parte din poporul nostru, ratarea acestei sanse unice de dezvoltare, crestere a nivelului de trai si iesire din saracie echivaleaza cu o tradare si o crima impotriva natiunii române.

Iata ce s-a intamplat in prima etapa de absorbtie a fondurilor europene(2007 - 2013): tara noastra a intrat complet nepregatita, fara proiecte viabile. Si asa am continuat si in urmatorii ani. Rezultatul: dupa prima etapa, Romania are cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor din intreaga Uniune Europeana(7,4%). Consecintele: infrastructura tarii a ramas  intr-o stare primitiva, economia se taraste in genunchi, nivelul de trai scade continuu, nivelul de saracie creste. In plus, am ajuns sa ne indatoram si la FMI. 

La celalalt capat al clasamentul se afla Polonia, cu o rata de absorbtie de aproape 98%! Polonia a reusit in perioada 2007-2012 sa foloseasca aproape in intregime suma alocata de 68 miliarde de euro. Rezultatul pentru polonezi: dezvoltarea accelerata a infrastructurii si a economiei, 600 km de de cale ferată, sute de km de autostrăzi, investiţii masive în educaţie, IT si sănătate. Ca o consecinta, Polonia este  singura tara din UE care a avut crestere economica pe toata perioada ultimei crize economice(din 2007 pana in prezent).

In schimb, Guvernul Romaniei si-a permis luxul de a pierde fonduri europene nerambursabile in valoare de aproape 20 de miliarde de euro imprumutand, totodata, cu dobanda, de la FMI si CE, 19 miliarde de euro...daca nici asta nu poate fi considearata o crima impotriva tarii, atunci nu stiu ce poate fi...

Cauzele acestei monumentale si tragice ratari(cel putin pana in momentul de fata), sunt: incompetenta, neglijenta, coruptia si birocratia - "calitatile" caracteristice clasei politice care ne conduce de 23 de ani si ale grupurilor de interese din spatele politicienilor.

Solutia ar fi sa incercam sa ne trezim cat mai e timp, si sa nu ratam trenul si in a doua etapa de finantare care urmeaza sa inceapa. Eu cred ca solutia cea mai buna ar fi bazata pe o colaborare stransa cu Polonia, tara cu care avem deja relatii destul de bune. Nu e cazul sa ne chinuim acum sa reinventam noi roata. Exista deja un model foarte eficient, dovedit in practica – modelul polonez. Putem sa-l adoptam si noi printr-un parteneriat special cu Polonia prin care sa aducem specialisti polonezi care sa ofere consiliere detaliata in probleme legate de dezvoltare regionala si absorbtia fondurilor europene.

Eu zic ca destul timp am fost dispretuti si priviti de sus de catre celalti europeni. Si avand in vedere faptul ca in majoritatea clasamentelor privind gradul de dezvoltare suntem pe la coada, e destul de greu sa-i condamni. Macar acum, in al unsprezecelea ceas, e momentul sa incepem sa recuperam decalajul fata de celelalte tari europene si sa ne recapatam prestigiul, imaginea si demnitatea in familia natiunilor europene. Si nu e vorba aici numai de imagine si demnitate nationala. Pentru milioane de români, e vorba de iesirea din saracie, de un nivel de viata mai decent, de accesul mai bun la invatamant si sanatate. Si nu avem voie sa ratam aceasta sansa din nou - mai ales pentru cei care traiesc in conditii grele, dar si pentru cei din clasa se mijloc care se lupta pentru o viata mai buna si nu vor sa-si paraseasca tara.

Deșteaptă-te române, macar acum, în ultimul ceas.

Despre potențialul irosit al României

Dupa atatia ani de guvenare corupta si incompetenta, lipsita de o viziune de perspectiva si de un plan coerent de dezvoltare a tarii, iata unde am ajuns: in majoritatea clasamentelor România se afla pe ultimul sau penultimul loc in Uniunea Europeana. Si asta, avand un potential si niste resurse pe care multe tari care o duc acum mult mai bine si le-ar dori dar nu le au. Iata cateva exemple concrete. 

Sa luam pentru inceput agricultura. Avand terenuri agricole cu o calitate foarte buna a solului, in România se lasa necultivata, in paragina, peste o treime din suprafata agricola...iar alte state care au mai mult deșerturi au ajuns sa importe pamant agricol(unele chiar din România)... In acelasi timp, productivitatea agriculturii românesti este cea mai scazuta din UE. Specialistii europeni in agricultura au facut recent un studiu care arata ca folosirea la potential maxim a suprafetei agricole a României ar putea asigura necesarul de hrana pentru circa 80 de milioane de oameni. Iata unde am putea si ar trebui sa ajungem, cu o politica agricola inteligenta si jucandu-ne bine cartea subventiilor europene pentru fermieri (dupa modelul Frantei si al Poloniei).

Sa luam apoi potentialul turistic al României. Tara noastra se situeaza pe locul 162 din 174 de tari in privinta contributiei turismului la PIB. Si asta neducand lipsa de atractii sau diversitate si avand un potential turistic incontestabil. România are 7 obiective turistice importante pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, insa acestea sunt insuficient promovate in strainatate.

Problemele principale sunt lipsa investitiilor, lipsa unei strategii pe termen lung si a unui marketing de buna calitate si infrastructura inca primitiva. Campaniile de promovare a imaginii României in strainatate au de obicei rezultate jalnice sau ridicole (vezi de exemplu recenta campanie de promovare, in care, dupa ce s-au cheltuit sume importante, s-a ajuns la “descoperirea” unei frunze ca “brand de tara”...).

Si asta nu e tot...sunt si alte probleme, de sistem, care impiedica tara noastra sa-si valorifice potentialul turistic. Iata un exemplu concludent: acum vreo 10 ani, cel mai mare operator de turism din Europa (din Germania) a decis sa investeasca masiv pe litoralul românesc. S-au lovit insa ca de un zid de birocratie, legislatie incalcita si mai ales de coruptia generalizata. S-ar parea ca li s-au cerut niste “comisioane” atat de mari, incat au hotarat sa se retraga, pentru ca nu mai merita... S-au dus in Bulgaria, au investit masiv in hoteluri si infrastructura si apoi au inceput sa aduca in masa turisti din Vest. Rezultatul se cunoaste: pe litoralul nostru ramas in paragina gasesti o mana de turisti straini, iar pe litoralul bulgar vin sute de mii de turisti din Vest si chiar foarte multi turisti români... Eu zic ca e timpul sa incepem sa ne folosim potentialul turistic, care, printr-o politica potrivita de investitii si promovare ar putea deveni un contribuitor semnificativ la bugetul si la bunastarea tarii noastre. 

Sa dea Dumnezeu sa apucam sa traim vremea cand faimoasa zicala “România e o tara frumoasa...pacat ca e locuita...” va deveni doar o gluma proasta din trecut.

Sa mai luam apoi potentialul uman al României. In multe domenii avem specialisti de talie europeana sau chiar mondiala. Avem tinere talente de exceptie in muzica, avem frecvent medaliati olimpici internationali la informatica, matematica, fizica si la diverse discipline sportive. Avem inventatori de valoare premiati in competitii internationale, dar a caror inventii nu sunt puse in practica (cel putin nu in România). Problema e ca multe dintre aceste talente valoroase sunt deja in afara tarii sau intentioneaza sa o paraseasca... Problema e ca guvernele României din ultimii 23 de ani nu s-au aratat capabile sa ia masurile necesare pentru a pastra, recupera si folosi potentialul acestor tinere (si nu numai tinere) talente pentru dezvoltarea tarii. Si acum, cand avem nevoie mai mult ca oricand de buni specialisti, de oameni bine pregatiti si competenti in toate domeniile, acestia emigreaza in masa in Occident sau aiurea, cautand cu disperare o viata decenta, o viata pe care actuala clasa politica nu s-a dovedit in stare sa le-o asigure. Si nu e vorba ca am fi o tara cu adevarat saraca, lipsita de resurse de orice fel. Resurse financiare ar fi suficiente sa se faca multe lucruri bune...problema e ca s-a furat si se fura prea mult din resursele statului. Si in alte tari, mai civilizate, exista coruptie si se mai fura. Problema insa e de procent. In tari mai civilizate, se fura 5-10% maxim. In România se fura cam 70-80%... Cred ar fi momentul sa oprim jefuirea sistematica a statului care are loc de la revolutie incoace. Iar asta nu se poate face decat prin înnoirea clasei politice, prin aparitia unei noi forte politice de dreapta formata din oameni tineri, competenti, energici, integri, onesti, care sa incerce sa puna pe primul loc interesele si binele tarii si nu mereu interesul si binele personal.

Așa cum zice o înțeleaptă (dar din păcate nu prea folosită în practică) zicală românească: “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă.”. Cred că e timpul să începem să profităm de șansele pe care le-am primit și să le fructificăm la maxim, pentru binele nostru, al tuturor românilor care nu vrem sa emigrăm.

Deșteaptă-te române, măcar acum, în ultimul ceas.

Amintiri din "epoca de aur"

Cand a avut loc asa-zisa revolutie din ’89, eu aveam doar aproape 10 ani, asa ca perceptia pe care o aveam asupra lucrurilor pe atunci era destul de limitata ca orizont de intelegere  a ceea ce se petrecea. Desi detest comunismul ca ideologie, nu pot sa neg ca acei ani nu m-au marcat pana la urma prea negativ. Dar asta nu e un merit al regimului comunist.

Unul dintre putinele lucruri bune pe care le pot spune despre perioada aceea e ca  din cauza programelor limitate la 2-3 ore de propaganda de la TV nu mi-am petrecut copilaria in fata televizorului, ci jucandu-ma pe afara cu ceilalti copii, fiind astfel scutit de efectele nocive ale educarii prin mass-media – de care se “bucura” noile generatii(de exemplu sindromul de “deficit de atentie si hiperactivitate” de care sufera majoritatea copiilor de acum). In plus, orice s-ar zice, in sistemul de invatamant era mai multa ordine si exista inca respectul pentru profesori, care astazi, din cauza unor libertati gresit intelese de catre multi dintre elevi, tinde sa fie inlocuit cu obraznicia si nesimtirea crasa.

Din cauza ca familia mea a fost persecutata inca de la venirea comunistilor la putere in ’48, la noi in casa nu se vorbea niciodata de rau despre Ceausescu, partid sau comunism…le era frica ca o sa spun ceva din ce aud pe la scoala si o sa avem probleme cu securitatea…Cei care ridica in slavi acum comunismul si tot dau inainte cu “cat de bine era pe atunci”, sunt dintre cei care nu au avut nimic de suferit de pe urma regimului. Bunicul meu din partea mamei si tatal bunicii erau preoti greco-catolici si au fost inchisi, batuti si persecutati mult timp de securitate ca sa renunte la credinta lor. De aceea, mama nu avut dreptul sa faca o facultate asa cum isi dorea, pentru ca avea ceea ce se numea pe atunci “origine sociala nesanatoasa”. Deasemenea, fratele bunicului din partea tatalui meu care a fost inainte de ’48 episcop de Ramnicu Valcea si vicar patriarhal, nu a vrut sa colaboreze cu regimul si a fost scos din activitate si inchis la manastirea Caldarusani. Iar bunicul din partea tatalui care avea studii de teologie si era ziarist la “Universul” si lucra la Biblioteca Academiei a fost dat afara cand au venit comunistii(“Ce cauta popa asta aici?” ar fi zis o activista comunista). Din cauza acestor probleme cu originea “nesanatoasa”, si tatal meu a avut mari probleme in a i se primi dosarul la facultatea de constructii; desi a luat 10 la admitere(si atunci erau examene mai serioase), a fost acceptat abia dupa ce s-a intervenit la partid printr-o ruda prin alianta care avea ceva influenta.

Ce imi amintesc eu din perioada comunista? Multe si marunte…Mai ales amintiri legate de problema procurarii alimentelor de baza. De exemplu…uleiul si zaharul se dadeau pe cartela, cu ratia…dar tot era coada…pachetul de Kent era considerat moneda de schimb forte…putini se bucurau de "delicatese" ca o sticla de Pepsi sau o mana de bomboane “cubaneze”…cand se bagau creveti “vietnamezi” la alimentara iesea cu bataie…ca sa prinda un litru de lapte, pensionarii se asezau la coada pe la 4 dimineata si asa prindeau doar “la mustata”…cand prindeai banane la alimentara nu mai luai in seama ca erau verzi si le puneai la pastrare in hartie de ziar, doar-doar s-or mai coace…erau cozi interminabile la orice si totul era dramuit la limita…carnea era o raritate(erau faimose in epoca “tacamurile de pui”, pe care daca le prindeai ziceai ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior)…pana si la paine era lupte grele cu ceilalti participanti la coada…de atunci s-a ivit zicala:”sa se dea cate una, ca sa ajunga la toata lumea”.

Tin minte ca aveam pregatite  tot timpul si prin toate camerele instrumente de “iluminat alternativ”: lanterne, lampi cu gaz si lumanari de diferite dimensiuni, pentru perioadele dese si inevitabile cand se taia curentul(pentru economie la nivel national)…

Si cu caldura erau probleme…fiind mai rasariti, noi aveam chiar si un calorifer electric; in rest, se folosea incalzirea la cuptor, pernele electrice si chiar sticle cu apa calda bagate in pat.

Imi amintesc ca, nestiind mai bine, cantam cu multa placere cantece patriotice(ca:“Trei culori”, “Am cravata mea”, “Tot inainte, vrednici pionieri”), purtam cu mandrie uniforma de pionier si ii priveam cu dispret pe cei care nu fusesera considerati vrednici sa fie facuti pionieri…Pana in ajunul revolutiei (mai precis, pana pe 20 decembrie ’89), tinut fiind intr-o ignoranta totala, ii iubeam sincer pe “conducatorii nostri dragi” – tovarasii Elena si Nicolae Ceausescu…dar la revolutie mi-am schimbat parerea cu 180 de grade si faptul ca au fost executati mi s-a parut un lucru bun si necesar.

Cat despre efectul pe care l-a avut comunismul asupra societatii romanesti in ansamblu…eu cred ca a fost cea mai mare calamitate care ne-a lovit in ultimii 2000 de ani…a rasturnat complet scara valorilor, a distrus clasa de mijloc(mica burghezie, taranii instariti – asa numitii “chiaburi”) – baza societatii, a exterminat sistematic in sistemul concentrationar elitele intelectuale(tot ce avea mai bun  societatea romaneasca aflata in plin avant in perioada interbelica) prin metode barbare intre ‘48 si ’64, a promovat numai non-valorile si kitch-ul in toate sferele vietii, a distrus legatura traditionala dintre taran si pamantul lui prin colectivizare si mutarea lui fortata la oras la bloc, a promovat “turnarea aproapelui” la scara nationala ca metoda de obtinere a unor avantaje materiale altfel greu de dobandit…

Ca o concluzie…partile bune ale comunismului(de exemplu ca existau locuinte ieftine si locuri de munca pentru toti) sunt nesemnificative in raport cu partile rele: umilirea oamenilor prin orice mijloace, promovarea tuturor oamenilor de nimic si  a turnatorilor in posturile importante, persecutarea celor considerati potential periculosi pentru regim si a celor cu “origini sociale nesanatoase”, lipsa oricarei libertati, infometarea, tinerea in frig si lipsa de curent electric, lipsa informatiilor obiective si manipularea in masa prin aparatul de propaganda, mentinerea populatiei intr-o frica permanenta de a fi turnat si ridicat de securitate, lipsa libertatii de circulatie si de expresie si cate altele…

Din "marile realizări" ale lui Sergiu Nicolaescu

Sergiu Nicolaescu s-a dus recent dintre noi. Daca intr-o lume mai buna, asta ramane de vazut...Ca si in cazul lui Adrian Paunescu, mass-media are tendinta nesanatoasa si exagerata de a-l ridica in slavi mult peste cat ar merita pentru calitatea mediocra a multor dintre superproductiile sale.

Cat despre mine, am vazut destule dintre filmele sale, unele m-au impresionat la varsta frageda cand le-am urmarit, altele mi s-au parut penibile (cele vazute mai tarziu), dar nu sunt eu in masura sa judec in amanunt calitatea acestor productii. O las in seama criticilor de film.

Dar ce ma intereseaza pe mine acum, e omul, nu regizorul. Iar eu il voi tine minte pentru trei actiuni.

Prima: A cantat toata viata in struna regimului comunist (inainte de revolutie) si apoi regimului neocomunist al lui Ion Iliescu si FSN. S-a bucurat toata viata din comunism de avantaje pe care altii nici nu le visau, pentru ca apoi sa pozeze in "mare revolutionar" in decembrie 1989.

Al doilea: un fapt mai putin cunoscut, dar semnificativ pentru personalitatea "Maestrului": in 1986, in timpul filmarilor pentru "Noi, cei din linia intai", a folosit pe post de decor al unor scene de lupta intre tancuri si artilerie incinta Manastirii Vacaresti. In exploziile care au avut loc manastirea a suferit avarii grave, printre care distrugerea crucii de marmura ridicate de ctitor - domnitorul Constantin Mavrocordat...Distrugerile provocate au ajutat regimului Ceausescu in grabirea demolarii planuite a manastirii, care s-a finalizat in 1987. Astfel si-a dat marele "patriot" arama pe fata: punand umarul la distrugerea unuia dintre cele mai reprezentative monumente religioase din Tara Romaneasca...asta da patriotism...

Al treilea, si cel mai grav: rolul pe care l-a jucat la Revolutie. Ca de obicei in superproductiile lui, Nicolaescu apare la revolutie in dubla postura: de actor, si de regizor. In ambele foarte reusit, doar ca urmarea bunei lui prestatii nu s-a concretizat prin aplauze, ci prin victime omenesti nevinovate.

Iata cateva fapte esentiale: pe 22 decembrie, dupa ce Televiziunea a trecut de partea revolutionarilor, un mic grup ajunge la sediul acesteia si intra in direct in scurt timp. Unul dintre membri grupului era Sergiu Nicolaescu. In timpul primei sale intreventii transmise in direct, interventie lunga si cu multe consecinte, Nicolaescu transmite populatiei derutate cateva mesaje cheie: apelul catre populatie sa iasa in strada sa apere "revolutia" (in fapt terminata, dupa fuga lui Ceausescu); inocularea spaimei in randul populatiei fata de actiunile  unor fictivi dusmani ai poporului (partizani fanatici ceausisti, securisti inca loiali dictatorului, unguri subversivi).

Iata ce spune Grigore Cartianu in "Crimele Revolutiei": "Extrem de controversata ramane si chemarea "intregii populatii" in strada, sa apere principalele institutii. Acum se stie cu precizie ca aceste institutii nu erau atacate de nimeni, fapt cunoscut de noii conducatori. Apelul disperat al lui Sergiu Nicolaescu, urmat de altele similare, a provocat zeci de morti si sute de raniti."...

Prin actiunile sale din timpul Revolutiei, Sergiu Nicolaescu a avut o contributie importanta la reusita diabolicei actiuni de manipulare propagandistica si mediatica care a dus la deturnarea revolutiei de la scopurile ei initiale (de a lua puterea din mainile comunistilor si securistilor) si la acapararea puterii de catre Frontul Salvarii Nationale (in fapt aceeasi comunisti si securisti, hotarati sa-si pastreze puterea si privilegiile cu orice pret). Partea proasta pentru noi este ca FSN-ul a acaparat puterea cu pretul sacrificarii a mii de victime nevinovate. Si din pacate, consecintele negative ale reusitei gruparii din jurul lui Ion Iliescu au avut si au urmari grave pentru societatea romaneasca, urmari care se simt pana in prezent.

Acum, eu nu zic sa-l punem la stalpul infamiei pe defunctul Sergiu Nicolaescu, doar pentru aceste greseli sau chiar crime. Nu ar fi decent, si nici crestineste. Sa ne rugam pentru care ca Dumnezeu sa-i ierte pacatele, sa-l iertam si noi, dar sa nu uitam, sa nu trecem cu vederea peste aceste fapte reprobabile. De iertat putem sa-l iertam, fiecare in parte. Dar de pus in Pantheonul national alaturi de marile personalitatilor ale istoriei noastre, asta nu putem permite...Ar fi rusinos si nedrept.

Scrisoare către cei care doresc să ni se alăture

Salutări.

Desi cu putin timp in urma nici nu stiam exact ce e un blog, iata ca am ajuns sa creez unul . Nu am vrut neaparat, dar am fost obligat de circumstantele vitrege... Vazand tot ce se intampla in viata politica romaneasca inainte si dupa ultimele alegeri, mizeria morala, dezamagirea, exasperarea si lipsa de alternative in care se zbate societatea noastra, am simtit ca mi-a ajuns pana in gat, ca nu mai pot, ca trebuie sa fac ceva... Stiu ca pare extrem de idealist sa crezi ca poti schimba ceva in Romania fara sa ai multi bani sau putere, dar eu totusi cred ca merita sa incercam.

Pana la urma, la situatia in care se afla Romania acum si vazand in ce directie merg lucrurile, dupa cum vad eu, avem doar trei variante.

Prima ar fi sa continuam sa acceptam toate mizeriile celor care ne conduc, sa tacem, sa acumulam frustari si sa incercam sa ne descurcam fiecare cum putem, chiar daca asta inseamna uneori (poate deseori) sa ne compromitem idealurile, principiile si constiinta.

 A doua varianta ar fi sa emigram cu totii incotro vedem cu ochii (sau pe unde avem rude, cunostinte sau posibilitati de serviciu bine platit).

A treia varianta ar fi sa ramanem aici, dar sa nu acceptam situatia asa tragica cum este si  sa incercam sa facem ceva, atat cat putem, ca sa aducem o schimbare.

Eu cred ca daca reusim sa cream o miscare destul de numeroasa folosind mai intai mediul virtual(blog-uri, site-uri, pagini pe facebook, twitter, postari pe youtube, etc), daca reusim sa scoatem din letargie, resemnare si comoditate destui oameni cat sa cream o masa critica, vom putea sa cream o noua miscare, o noua forta sociala si politica fara corupti, baroni locali, fosti securisti sau neocomunisti. O Miscare care sa aduca schimbarea la fata a Romaniei, schimbare pe care o tot asteptam cu totii de aproape 25 de ani...

Cu destula vointa, rabdare, determinare si solidaritate sociala(ceea ce ne lipseste cel mai mult) si cu ajutorul lui Dumnezeu eu cred ca putem schimba ceva.

Acum, am sa-ti propun trei variante de implicare in Miscare:

1. Poti sa contribui cu ceva la schimbare intrand pe blog, citind ultimele articole si distribuindu-le mai departe pe facebook si pe email persoanelor care crezi ca ar fi receptive la acest mesaj.

2. Poti sa te implici si mai activ, scriind comentarii la articole, propunand noi subiecte si scriind noi articole care sa fie publicate.

3.O implicare si mai directa – cand Miscarea va aduna un numar mai mare de membri in mediul virtual - sa participi la intruniri, la actiuni de promovare a mesajului nostru si chiar la manifestatii cand va fi cazul.

In incheiere, as vrea sa fac o marturisire: ceea ce vreau sa incep acum, nu e o chestiune personala, nu raspunde unei nevoi strict personale. E ceva care simt cu adevarat ca raspunde unei nevoi colective stringente a societatii noastre suferinde... Nu tin neaparat sa fie o miscare initiata de mine, ci de noi toti, sa fie miscare noastra, a tuturor oamenilor de bine din aceasta tara, care inca mai cred si mai spera intr-o viata mai buna posibila in Romania.

Andrei-Lucian Dincă

Despre morți numai de bine?

Moartea lui Sergiu Nicolaescu tinde sa reclame funeralii nationale desi personalitatea lui este extrem de discutabila. Consider ca clarificarea imaginii propangandistice a regizorului in articolul de mai jos, semnat de dl. Mircea Cioponea, ne poate ajuta se intelegem mai bine mecanismele propagandei si sa restabilim echilibrul judecatii. Ii multumesc domnului Cioponea pentru contributie si sper ca pe viitor tot mai multi admiratori ai unei gandiri libere sa se alature proiectului

"La moartea unui alt mare titan al Rrromaniei Dacice, Adrian Paunescu, fluvii de lacrimi au invadat ecranele, oamenii se intrebau cum ne putem continua vietile fara versurile "poetului nepereche", mesterii au inaltat statui comemorative si nu putin a fost pana cand "boborul" sa nu se incoloneze sa isi strige mut durerea la fel ca in ’53 la  moartea lui Stalin...

Ieri a murit Sergiu Nicolaescu si ecranele au fost iar invadate de "imensa personalitate creatoare" a Maestrului. Rand pe rand se perinda pe ecran toti actorii tarii sa ii aduca un ultim omagiu. In semn de respect ieri seara am trait fericirea de a mai vedea inca odata filme din seria Comisarului Moldovan cu legionari care il venerau pe Regele Mihai si oamenii de bine ai partidului care erau impiedicati sa faca dreptate in tara de  regele-tiran, partidele-banditesti si legionarii cu parpalace negre, totul deavalma. Asta in timp ce pe alt post rula Pistruiatul , una dintre marile realizari artistice ale "Maestrului". Despre aceasta "capodopera" cuvintele nu pot exprima trairea sufleteasca care este trezita in sufletul privitorului…

Presimt insa ca defilarea "bocitoarelor" nu se va opri aici. Guvernul il va decora post-mortem, Armata il va inainta in grad iar Ministerul Culturii ii va sculpta basorelieful pe Arcul de Triumf. Vor fi emisiuni care vor analiza personalitatea, viata si opera celui trecut in eternitatea filmului romanesc si care va deveni o figura mitica. Vor fi rulate filmele istorice Mihai Viteazul, Mircea, Coroana de Foc si il vom vedea iarasi pe Maestru in rolul Regelui Carol I…

Nu zic ca este rau pentru ca in definitiv intelepciunea populara romaneasca stipuleaza clar ca "despre morti numai de bine"… Cred inca ca in modernitate zicalei i-ar trebui un bemol. Despre morti numai de bine, insa cu masura. Moartea oricui este o durere. Pentru fiecare om care moare, cineva sufera. Disparitia cuiva nu trebuie sa fie prilej de ponegrire a defunctului insa cu atat mai mult de propagare de minciuni despre el. Moartea cuiva nu elimina judecata, nu suspenda ratiunea si nu trebuie sa fie prilej pentru proliferarea minciunii in viata celor ramasi in urma.

Sergiu Nicolaescu nu a fost un mare regizor. Nu a fost un mare talent. Sergiu Nicolescu nu ar fi existat fara regimul comunist. Orice privitor decent isi poate da seama de masura talentului sau vizionand doua-trei pelicule. Nu trebuie sa fi un expert in cinematografie ca sa vezi cat de cliseistica este toata creatia sa. Trebuie sa vezi "Poker" (caracterizat de Maestru ca un “film complicat”) sa intelegi ca oricata pelicula sau actori talentati ar fi avut la dispozitie,  rezultatul ar fi fost acelasi fiasco jenant. Nicolaescu a folosit regimul pentru filmele sale in aceasi masura in care regimul l-a folosit pentru propagarea ideilor oficiale. In filmele sale toata istoria este mistificata in cel mai rusinos mod, desi cu instrumente destul de puerile. Filmele au fost popularizate si au beneficiat de bugete la care altii doar visau, nu pentru ca ar fi fost foarte bune (nici nu exista o masura a valorii)  ci pentru ca conveneau si serveau national-comunismului. Nicolaescu a beneficiat de mari actori pentru ca el era Regizorul care avea la picioare intreaga industrie de film comunista. Anticomunismul recent clamat de Maestru este jenant si dezonorant pentru el. Dupa logica sa regimul comunist ii punea la picioare, intr-o inconstienta uluitoare,  resurse imense pentru ca el sa propage idei anticomuniste. No comment…

Sergiu Nicolaescu a servit Cinematografia romaneasca atat cat Adrian Paunescu a servit Literaturii romane. Regizorii tineri premiati astazi in Europa nu se revendica filonului Nicolaescu. Dupa revolutie Sergiu Nicoleascu nu a facut nimic pentru ca acesti oameni decenti si talentati sa se poata exprima, desi era parte a puterii si se putea revansa. Si-a continuat proiectele in aceasi spirit, ultimul sau film Candele de zapada avand scenariul semnat de un alt "titan" - Corneliu Vadim Tudor. Din nou, no comment…

Poate ca asta ar fi solutia. Sa nu mai comentam ci doar sa constatam .  Sa nu il hiperbolizam, sa nu ii ridicam statui. Poate ca solutia ar mai fi sa incercam sa intelegem si sa ne dezvrajim. Si poate dupa aceea sa ne indragostim din nou de Film. " 

Mircea Cioponea este fondatorul  blogului de stil masculin - Claymoor - si un admirator al gandirii libere si al liberalismului.

Despre o fărâmă din România profundă

Există unii români care sustin că ,în ciuda tuturor problemelor profunde și a defectelor majore ale societății românești, ar mai exista pe undeva, bine ascunsă de ochii lumii, o Românie profundă – curată, autentică și încă necoruptă. O Românie pentru care munca cinstită, hărnicia, cinstea, respectarea cuvântului, onoarea și demnitatea încă mai inseamnă ceva. Văzând tot ce se întamplă în jurul nostru – pe scena politică, în mass-media, la nivelul pseudo-elitelor și al falselor modele ale societății noastre, câteodată ne vine greu să mai credem că mai poate exista așa ceva…Dar, iată un exemplu semnificativ, cred eu.

Intorcandu-ma intr-o zi acasa, am parcat ca de obicei masina in fata blocului. Cand m-am dat jos din masina si m-am apucat sa fac ordine in portbagaj, am observat ca pe trotuar, langa masina mea, era o femeie in varsta de vreo 50 de ani, murdar si saracacios imbracata, care aplatiza un morman de sticle de plastic scoase din gunoi pentru a le recicla. Pana aici, nimic iesit din comun(din pacate e o imagine destul de des intalnita in ultimii ani). Dar, iata ca se apropie un tanar si din mila vrea sa îi dea o bancnota de 50 de lei. Asta inseamna destul de multe sticle de plastic reciclate…Insa, surprinzator, femeia refuza cu fermitate ajutorul. Si imi e dat sa fiu martor la un dialog interesant. Tanarul insista cu bancnota intinsa. Femeia îi raspunde :”Nu pot sa primesc bani pe care nu îi merit, pentru care nu am muncit. Vezi sticlele astea? Eu din ele imi castig existenta” spune ea, aplatizand inca o sticla.  Tanarul nu se lasa:”Primiti, in numele Domnului Hristos…”. Femeia, neinduplecata:”Eu nu primesc de pomana.”. Tanarul arunca in lupta ultimele resurse:”Macar primiti pentru sufletul tatalui meu…”. Femeia, decisa pana la capat: ”Nu pot. Tatal meu mi-a lasat cu limba de moarte sa muncesc cinsitit si sa nu primesc bani de pomana si i-am promis ca asa o sa fac. Nu mai insista degeaba. Multumesc oricum pentru bunele intentii”…

Ce mai rămâne de zis? Daca o femeie care nu are casă, nu are niciun venit decât din reciclarea sticlelor, care așadar trăiește la limita supraviețuirii, își mai permite să aibă principii, să-și respecte cuvântul, să-și păstreze demnitatea, să refuze banii nemunciți, să aleagă mai bine munca grea dar cinstită decât cerșitul profitabil…înseamnă că România profundă încă mai există, înseamnă că mai există speranță și pentru noi toți, înseamnă că mai există o șansă pentru poporul nostru să iasă din mlaștina morală în care s-a afundat…
Așa să ne ajute Dumnezeu.

Despre pasivitate și fatalism la români

Am fost recent în vizită la un prieten englez care locuiește temporar în România. Printre altele, mi-a arătat un  ghid despre România pe care l-a primit de la tatăl lui înainte de a veni aici pentru a se familiariza cât de cât cu mentalitatea românească. Ghidul este semnat de o autoare britanică - Debbie Stowe. Printre alte lucruri interesante, am dat peste un mic subcapitol intitulat "Pasivitate și fatalism". Iată un fragment semnificativ asupra viziunii pe care o au mulți occidentali asupra românilor:

" Românii de rând au fost complet lipsiți de putere în timpul celor 40 de ani de regim comunist. Regimul a zdrobit complet spiritul civic, și chiar și acum, când libertatea de exprimare a fost teoretic restaurată, românii sunt obișnuiți să-și poarte povara oprimărilor și a încălcării drepturilor cu stoicism, fără să protesteze sau să se plângă prin intermediul mijloacelor disponibile. Demonstrațiile motivate politic sunt rare, de obicei de mică amploare, și privesc chestiuni de nișă. Având în vedere tradiționala incompetență și corupție a autorităților, e ușor de înțeles de ce mulți oameni sunt descurajați să mai spere într-o schimbare reală, și aleg să-și păstreze energia. Expresia "Asta e..."exprimă foarte bine sentimentul general de neputință și resemnare..."

Este, cred eu, o viziune destul de lucidă și realistă asupra unor probleme de bază ale societății românești. Și ce putem să facem? Să ne lamentăm? Să zicem din nou, pentru a câta oară, "Asta e..."? Nu. E timpul să facem ceva. E timpul pentru o schimbare reală. Pentru că, dacă nu facem nimic, înseamnă că ne merităm cu adevărat soarta...Se spune că un popor are conducătorii pe care îi merită...deci nu e numai vina lor că sunt așa cum sunt, e și vina noastră a tuturor, pentru că nu știm să ne cerem drepturile, pentru că le permitem să facă ce vor din țara noastră, de parcă ar fi proprietatea lor privată...

Și ce putem să facem, mai concret? Câteva lucruri simple, pentru început: să căutam să ne refacem spiritul civic distrus de comunism; să ne folosim la maximum libertatea de exprimare plătită cu sânge la revoluție, să protestăm vehement prin toate mijloacele disponibile, atunci când situația o cere; să ne obișnuim să participăm la demonstrații și proteste de amploare când avem motive și posibilitate; să nu mai tolerăm "tradiționala" corupție și incompetență a autorităților; să renunțăm la pasivitate și să ne implicăm în societate, să alungăm fatalismul și să începem din nou să sperăm că o schimbare în bine este posibilă; să ieșim din groapa resemnării realizând că împreună suntem puternici, că numai împreună putem schimba ceva.

Deșteaptă-te române, măcar acum, în ultimul ceas.